Cosmin Matei a cerut „liniște” după golul marcat la Cluj: „Lumea nu a fost corectă cu noi.” Mesaj și pentru frații Becali: „Așteptarea și răbdarea sunt amare, dar rodul lor este dulce”

Redactor:
Robert ZANFIR
Cosmin Matei a cerut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a chinuit în prima repriză cu U Cluj, dar și-a asigurat liniștea în partea a doua, după golul reușit de Cosmin Matei. Imediat după deschiderea scorului, mijlocașul a avut un gest pe care mulți nu l-au înțeles. Jucătorul a pus degetul arătător în dreptul gurii, în semn de liniște. La final, Matei a explicat că mesajul său a fost unul adresat „contestatarilor lui Dinamo”. 

Mijlocașul dinamovist a afișat și un tricou cu mesajul „Așteptarea și răbdarea sunt amare, dar rodul lor este dulce”, iar după meci a lăsat să se înțeleagă că destinatarii sunt frații Ioan și Victor Becali, recent condamnați în Dosarul Transferurilor. „Mesajul este pentru două persoane cărora eu le datorez totul. Datorită lor sunt la Dinamo și nu am cuvinte. Probabil eu nu aș fi fost aici, la Dinamo, dacă nu erau ei„, a afirmat Matei.

„Consider că, până acum a fost o perioadă grea pentru Dinamo și lumea nu a fost corectă față de acest brand, Dinamo. Indiferent cine a fost aici, această echipă trebuie să fie respectată. Aici au jucat fotbaliști de mare valoare. Noi nu ne-am simțit bine când am văzut cum se vorbește despre noi.
 (n.r. se referă la frații Ioan și Victor Becali).

Probabil că Dinamo ar fi câștigat și dacă eu nu eram pe teren. Asta este Dinamo, o echipă care trebuie să câștige indiferent cine e pe teren.

Important este să acumulăm puncte și de acum înainte. În trecut jucam frumos, dar nu acumulam puncte„, a declarat Cosmin Matei la finalul partidei.

Stoican se pregătea să-l schimbe

Interesant este că tehnicianul Flavius Stoican se pregătea să-l schimbe pe Cosmin Matei cu Joel Thomas, chiar în momentul în care jucătorul de 22 de ani a reușit să marcheze golul victoriei.  Imediat după reușita lui Matei a venit și schimbarea, dar atacantul francez i-a luat locul în cele din urmă lui Bilinski. Ulterior a fost schimbat și Cosmin Matei, în minutul 78, după care s-a îmbrățișat îndelung cu Flavius Stoican.

Antrenorul lui Dinamo a recunoscut că a vrut să-l schimbe pe Matei înainte de a marca, dar se felicită că a mai avut un pic de răbdare:  „E vorba și de inspirație la un moment dat. A fost  surpriză că Matei a reușit să marcheze după ce a marcat din propria jumătate. Îi încununează munca de la antrenamente, a meritat acest gol”, a recunoscut Flavius Stoican

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×